„Eu fac blocuri d-astea!”

fac blocuri

A venit timpul pentru a doua poveste din seria cu locuri prin care am trăit în București, una rezumată prin citatul din titlu: „Eu fac blocuri d-astea!”. Dacă în articolul precedent am scris despre aparate de gătit, de data aceasta va fi vorba despre construcție în sine.

Anul 2019 mă găsea lucrând într-o agenție de social media și web design și locuind, cu chirie, într-o margine de sector 3, în proximitatea unui hipermarket. Strada pe care se afla blocul era una dintre acelea pe care ți-ar fi frică să pășești noaptea, însă, poate paradoxal, pe acolo era mai mereu liniște.

Blocul în care locuiam era unul destul de mic, asemănător cu casa din poza de sus (fotografie de la Vindem-ieftin.ro), avea parter plus două etaje, iar pe fiecare etaj se aflau câte 3 garsoniere. Construit probabil prin anii 2000, timpul își cam lăsase amprenta asupra lui, vopseaua exterioară, dar și amenajările, arătând doar o mică parte din frumusețea lor de odinioară. Însă, după părerea mea, fusese amenajat cu destul de mult bun gust. Pe culoarele interioare, inclusiv pe trepte, exista mochetă (probabil unii oameni vor comenta ceva de noroi, însă mie îmi crea o atmosferă mai primitoare), balustradele erau realizate din fier forjat și, un detaliu simbolic care mi-a plăcut enorm, pe peretele holului de la intrare erau agățate 6 ceasuri, potrivite după fusuri orare diferite, al Bucureștiului și alte 5 orașe importante din lume. Niciunul dintre acestea nu mai funcționa, dar timpul oricum este doar un construct social și de fapt nu există. Am denumit fotografia de mai jos „Fusuri eroare”.

fac blocuri

În interiorul locuințelor povestea se schimba complet. Asta pentru că din interior îți puteai da seama din ce materiale a fost făcut blocul. Eu nu știu cum se fac blocuri și cred că aș putea spune că nici proprietarul nu știa la momentul respectiv, însă dacă e să tratez situația serios, cel mai probabil a făcut alegerile respective pentru a avea un cost total cât mai mic. Ce alegeri? În primul rând pereții. Nu știu din ce anume erau făcuți, însă puteam auzi cu ușurință atunci când vibra telefonului unuia dintre vecini, iar certurile dintre aceștia se auzeau aproape de parcă mă aflam printre ei. Geamurile nu se închideau tocmai ermetic, ceea ce făcea ca la o pală serioasă de vânt să fluiere. Cu frigul nu era problemă, o centrală deservea întreg blocul și, chiar pe cele mai mari geruri, puteai sta și cu geamul deschis, nu ai fi simțit o diferență în temperatură. Locuitul acolo m-a învățat că este foarte importantă alegerea unor materiale de construcții potrivite pentru scopul clădirii și rezistente în timp. Dacă poți să le iei pe toate dintr-un singur loc și să ai livrare în 5-7 zile e și mai bine!

Dar povestea nu se încheie aici. Pentru că nici designul încăperilor nu era ceea ce trebuie. Pe unul dintre pereți, aproape de tavan, se afla o mică fereastră orizontală pe care o deschideam pentru a aerisi. Imediat sub ea, adică la aproximativ 1,5 metri de podea, se afla o priză. Incomod de folosit dacă voiai să cuplezi un aer condiționat la ea (garsoniera nu avea așa ceva), ciudat amplasată pentru orice altceva, după părerea mea. Un alt lucru dubios pentru mine, becurile din camera-bucătărie păreau a fi legate în serie. Mi-am dat seama de asta după ce am rămas fără bec, am cumpărat unul de la magazin și, când am ajuns acasă, am observat că sub aplică se aflau de fapt două (greșeala mea, nu o desfăcusem înainte); am deșurubat becul care părea ars, l-am înlocuit cu cel nou și… nimic; celălalt, care părea în regulă, era de neclintit, parcă prins în beton. Sau poate de vină era o altă parte a instalației electrice. De asemenea, în baie se aflau două prize. În una din ele era introdus un boiler (apa caldă nu era oferită de centrala amintită mai devreme), iar cealaltă era descoperită, fără niciun fel de protecție. Iar pe peretele opus, în celălalt capăt al camerei, era dușul (motiv pentru care, la momentul respectiv, am cumpărat niște capace de plastic pentru a o acoperi). Poate sunt eu cârcotaș sau poate astea sunt secrete pe care cei care fac blocuri nu le cunosc.

Tocmai priza asta este în centrul atenției următoarei povești, dar înainte de asta trebuie să faceți cunoștință cu cineva. La etajul superior (eu locuiam la parter), chiar deasupra garsonierei mele, locuia un meșter. La fel ca în cazul majorității meșterilor pe care îi cunosc, numele acestuia era Nicu. Pe Nicu l-am cunoscut atunci când am avut niște probleme cu instalația electrică(?), iar proprietarul mi-a recomandat să vorbesc cu acest vecin. Care era problema? Boilerul de care ziceam, într-o zi, pur și simplu s-a ars. Era totul în regulă când am plecat dimineața la serviciu, iar când m-am întors era camera plină de fum și miros de circuite prăjite. Dar nu doar atât, din cauza scurt-circuitului din aparat și a faptului că acesta era legat la rețeaua de apă, orice robinet pe care puneam mâna electrocuta.

Vine vecinul, pune mâna pe robinet, nu simte nimic. Se uită la boiler, fără să desfacă nimic: „Priza e de vină.”. Smulge, la propriu, vechea priză din perete și doar când să desfacă clemele ce țineau cablurile își amintește să oprească curentul. Conectează cablurile la noua priză, o trântește (iar la propriu) în perete, apoi, tot cu forță, înfige ștecărul boilerului și repornește curentul. „Gata, vecine!”.

Nici nu pleacă bine, că toate robinetele încep iar să curenteze. Eu, nu că vreau să fac pe deșteptul, dar fiind sigur că problema era de fapt la boiler, îl scot din priză. Magie! Nu mai curenta nimic. Problema era că după aceea nimic altceva nu a mai vrut să intre în priza aia; atunci când Nicu a forțat-o în perete, a strâmbat ceva care, după ce am scos boilerul, probabil a acoperit orificiile acelea. Și așa se face că dintr-o priză bună și un boiler defect m-am ales cu o priză în minus… și cu un boiler defect, desigur. Dar ce știu eu cum se fac blocuri?!

Ar mai fi ceva de povestit, dubios în primă fază, dar de bun augur de data asta. Într-o zi m-am trezit ca de obicei și m-am pregătit să plec la serviciu. Mi-am pregătit ghiozdanul, m-am încălțat, am luat pe mine geacă sau hanorac sau ce hotărâsem să port în ziua aia și am deschis ușa garsonierei. În fața mea, verde! Nu era nimic scârbos, nici iarbă, nici „iarbă”. Era un celofan verde cât toată ieșirea. Am stat câteva secunde pe gânduri, apoi am auzit pe cineva trecând și am zis: „Bună ziua! Nu vă supărați, îmi permiteți și mie să ies?”. În următorul moment, în fața mea, desface celofanul un zugrav profesionist, în salopetă, cu mască de zugrav și nu mai țin minte dacă avea și cască. Proprietarul angajase un om cu experiență să vopsească pereții holurilor blocului, iar acesta venise cu vopsea lavabilă Savana și, în plus, mascase ca la carte toate locurile în care aceasta nu trebuia să ajungă; asta însemnând scări, balustrade și, nu în ultimul rând, ușile cu tot cu tocuri. Așa se fac blocuri! Sau nu?

Însă cireașa de pe tort a pus-o tot Nicu. Într-o seară târziu, când nu erai obligat de stat să fii acasă înainte de ora 23, mă întorceam de la cinema. La capătul străzii pe care stăteam, unul dintre două blocuri de construcție aproximativ la fel de recentă ca cel în care locuiam, ardea la etajul 4 sau 5 (genul acela de mansardă transformată în etaj de către băieții deștepți). De fapt nu prea mai ardea, că pompierii își făcuseră treaba, însă aceștia încă îl supravegheau și nu lăsau pe nimeni să treacă.

Se făcuse aproape miezul nopții sau trecuse de, nu mai țin minte exact, când s-au mai rărit pompierii și polițiștii și am avut permisiunea de a trece către casă. Pe drum m-am întâlnit cu Nicu. Acesta îmi spune că versiunea oficială a cauzei incendiului era o pisică ce rosese un cablu, dar el știe că de fapt a fost folosită nu știu ce fel de izolație și nu a fost lăsat nu știu ce spațiu între aceasta și instalația electrică. Apoi îi zice asta: „Eu știu! Eu fac blocuri d-astea!”.

Primul meu reflex a fost să râd isteric, însă m-am abținut cu măiestrie (să-mi amintiți să vă scriu o altă poveste în legătură cu asta!), neoferindu-i niciun răspuns. Privind în retrospectivă, aici s-ar fi potrivit bine o replică pe care am primit-o recent de la un coleg de serviciu: „Perfect! Să nu mai faci!”.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021 în cadrul probei propuse de Vindem-ieftin.ro.

Voi prin ce locuri dubioase ați trăit?

One thought on “„Eu fac blocuri d-astea!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *