Astăzi am decis să scriu despre o parte dintre amintirile mele mai puțin plăcute, despre care rareori vorbesc și chiar și mai rar scriu. Lucruri cu care nu am poze pentru că simpla lor aducere aminte este în sine o povară. Asta este o poveste despre experiențele mele culinare din anii pe care mi i-am petrecut în București: 2 ani în studenție și 1 an ca angajat.
În studenție nu totul este perfect. De fapt, pentru mine și alte câteva persoane pe care le-am cunoscut sau mi-au fost colegi, prea puține lucruri au mers așa cum trebuie. Mă refer, desigur, la persoane venite din provincie, care nu aveau proprietăți prin capitală și nu își permiteau nici chirie. Așa că locuiau într-un cămin studențesc. Cămine care, exact ca în poveștile spuse de cunoștințele noastre mai în vârstă, nu erau nici măcar decent utilate. Iar una dintre aceste utilități se referă la gătit.
În studenție, dar și mai târziu, foloseam o plită electrică pentru gătit. Dar nu din acelea cum vedeți prin filme sau pe la cunoștințe mai înstărite, ci genul acela cu design de Xbox One S, însă unul pe care nu puteai nici să te joci și nici să faci mâncare. Asta fie pentru că plita în sine era parțial defectă, fie pentru că, din cauza unei instalații electrice proaste, orice introduceai în priză începea să electrocuteze; sau pentru simplul fapt că nu erau prea puternice. Am văzut studenți păzind oala de fasole o seară întreagă și am gătit cu bandă izolatoare înfășurată pe degetele cu care țineam vasul de gătit (avea mâner metalic) și tacâmul cu care amestecam (deh, tot metalic). Acum, dacă aș avea ocazia să îmi dotez propria casă, aș pune o plită Franke și aș scăpa de griji.

Nu prea aveam răbdare să gătesc; ce-i drept, primeam destul de des și pachete de acasă, și totuși făceam mai des mâncare atunci decât în prezent. Nu făceam chestii foarte complicate: prăjeli (cartofi, omlete), fierturi (piure, ouă nu prea), paste (cu sos de roșii sau cu lapte) și supe. Atunci când îmi permiteam, mai mâncam și alimente semipreparate sau gata preparate din comerț. Un lucru pe care nu îl găteam deloc erau alimentele făcute la cuptor… pentru că nu aveam cuptor. Deci nici vorbă de musaca sau plăcinte făcute de mine (însă primeam și astfel de delicii în pachetele de acasă). Acum nu știu cât de des aș fi folosit atunci un cuptor de la Franke electrocasnice, dar vorba aia, mai bine să-l ai decât să ai nevoie.
Nu în ultimul rând, trebuie să scriu despre un obicei întâlnit la multe familii și care am impresia că s-ar putea trage din studenție. Eu nu făceam asta, însă faptul că nu l-am oprit pe colegul care făcea asta probabil mă face la fel de vinovat. Mă refer la ușa de la intrare lăsată deschisă pentru ca aburul sau fumul de la ceea ce se află pe „foc” să poată ieși. Deși pe mine nu mă deranjează absolut deloc să simt miros de mâncare pe scară (e chiar de preferat față de alte mirosuri care pot fi întâlnite), eu nu aș lăsa niciodată miresmele să ajungă și la alții. Că nu se știe, dacă vin vecinii la ușă, pofticioși, să ceară și ei?! Și uite de asta au fost inventate hotele și Franke magazin online a lansat noile colecții de electrocasnice Smart, Maris și Mythos.

Acum, recitind ce am scris despre amintirile avute în studenție cu privire la gătit, îmi dau seama că nu sunt chiar catastrofale. Într-adevăr, au existat lucruri mai nasoale, însă și partea asta a contribuit la experiența, per total neplăcută, a șederii mele prin capitală. Un aport la a face viața în cămin mai suportabilă cred că l-au avut și colegii de cameră și chiar mi-ar plăcea să le dau o bere dacă i-aș putea găsi prin țară, dacă nu or fi plecat deja.
În prezent sunt în localitatea mea natală; câștig mai puțin, însă parcă o duc un pic mai bine. Nu cu mult. Și simt că mă încearcă un sindrom post-traumatic de a mă reîntoarce în București. Dar până atunci, ca să închei în tema articolului, mi-aș mai dori două lucruri: să am o mașină de spălat vase (n-am întâlnit nici măcar o singură persoană care să se bucure de activitatea asta) și să mă pot împărți în 3 eu identici – unul care să gătească, unul care să scrie și unul care să se odihnească. Mă simt extenuat și nu din punct de vedere fizic.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021, asezonat cu imagini de la Franke.
2 thoughts on “Dac-aveam în studenție…”