Ăsta e, poate, cel mai util articol pe care l-am scris vreodată, necesar pentru destul de multe persoane care se confruntă cu această problemă și nu știu cum să scape de ea. Soluția ar fi simplă, dacă nu ar fi extraordinar de complicată; dar să o luăm pas cu pas.
Ce e poezia? La fel ca fumatul, aceasta reprezintă un viciu; un obicei care ne dă impresia că suntem o altă persoană decât suntem de fapt. Nu poți renunța la ea foarte simplu, mai ales dacă ți se zbate în vene de foarte mult timp. Îți trebuie enorm de multă stăpânire de sine și, poate, un strop de nesiguranță. Probabil ar fi mai simplu dacă am înlocui-o cu un alt viciu, există o multitudine din care putem alege. Oricum ne tot schimbăm obiceiurile care ne distrug, prin rotație, pe întreg parcursul vieții.
Deci, cum ne lăsăm? Luăm cel mai nenorocit, mai zăpăcit și ambiguu gând pe care l-am avut vreodată și îl folosim pe post de bisturiu pentru a tăia sufletul longitudinal. Stoarcem tot ce găsim, cu puroi, cu fluturi beți și alte insecte mai mult sau foarte mult dăunătoare. Nu e nevoie de ac și fir de sutură, vom lăsa rana deschisă pentru a se pierde absolut tot, pe măsură ce trece timpul, fiindcă, deși ai putea crede că mizeria a ieșit în întregime, întotdeauna vor mai rămâne câteva resturi împuțite pe acolo.
Dacă nu ai cu ce alte activități să înlocuiești poezia, prefă-te că o ignori! Ea tot va încerca să te păcălească, dar dacă ajungi să o urăști sincer, îți va fi mai simplu; eu deja am reușit să mă feresc de ea timp de peste 48 de ore.
Dacă ce am scris mai sus nu funcționează, revino și mâine, am să caut să continui seria de sfaturi ajutătoare pentru a renunța la poezie! Iar dacă vei continua să verifici ce scriu pe aici, s-ar putea să găsești, într-un viitor nedefinit, un ghid asemănător și pentru proză!
Până data viitoare îți doresc un parcurs ușor pe drumul către renunțarea la lucrurile nocive din viața ta!
Nu trebuie sa renunti sa mai scrii versuri si poezii.
Astea nu sunt vicii ci dorinte de a pune in aplicare sa faci cea ce iti place.
Eu una imi doresc sa fiu poeta de poezii si proverbe.
Nu vreau sa fiu vedeta sa apar la tv doar de de dragul sa ma laud.
Lasa-te ascultat de cei ce te inconjoara si iti vor urmari articole publicate interesante de catre cititori care se vor abona chiar daca ai deja. Poti sa ma consideri cum vrei cititoare sau fana. Mult spor inainte!!