Povestea începe undeva pe la începutul acestei săptămâni, când am aplicat pentru un job în București. Spre mirarea mea, marți seara am fost chemat acolo pentru un test preliminar. Mi-am zis că ar fi o oportunitate bună pentru mine să fac acest pas înainte cu viața mea, așa că ieri am fost acolo la ora stabilită și m-am prezentat pentru test. Am făcut ceea ce era de făcut fără să mă concentrez pe nimic altceva, deși între timp începuseră deja să apară unele probleme.
Habar nu am ce a fost în mintea mea de am făcut acest lucru. Știam cu siguranță că nu voi putea avea o ședere pe termen lung în capitală, fără bani de buzunar, darămite pentru o chirie sau altceva de genul. Mi-am umplut această dimineață doar cu păreri de rău că nu se va materializa nimic din această ocazie, chiar dacă job-ul nu este foarte bine plătit, era ceva pe domeniul meu, adică tester de jocuri.
Între timp am ajuns înapoi acasă și, cu puțin timp înainte de a ajunge, m-au sunat. Trecusem testul preliminar și eram chemat mâine de dimineață la pasul 2, interviul. Din păcate, nu voi putea ajunge și nu pot face nimic pentru a schimba acest lucru. Pot să observ doar cum mă arunc complet nepregătit în anumite lucruri, cu speranța perpetuă că, la un moment dat, voi face pasul despre care vorbeam la început.
Practic, așa am pierdut primul job în București, chiar dacă mai aveam de trecut câteva etape până când acela să devină într-adevăr locul meu de muncă. 🙁 Nu știu dacă ar fi fost mai bine să încerc acest lucru într-un moment mai prielnic (cine știe când ar fi venit acesta) sau măcar să nu mă entuziasmez atât de mult. Tot ce îmi rămâne de făcut este să mă întreb ce va aduce ziua de mâine, figurat vorbind, căci practic, din acest punct de vedere, ziua de mâine vine degeaba. 🙁
Cand vei realiza ca orasul tau ti-a ramas mic iar patintii s-au saturat sa-ti plateasca telefonul si factura la curent lasi Calarasul si te cari urgant. Bucurestiul e o oportunitate, Iasul sau Clujul sunt al dracului de departe. Dar… da-i Doamne copilului mintea de poimaine! Poezia o fi ea frumoasa dar nu prea tine de foame. Mai gandeste-te si suna-i pe aia pana nu e prea tarziu. Bafta!
Daca nu incerci, nu vei sti niciodata. Doare sa incerci? Daca se leaga e de bine, daca nu, next. Asta e realitatea, dincolo de realitatea virtuala trebuie sa mai si mananci…
Călărașiul mi-a rămas mic de mult timp. Cartela de telefon nu o încarc. I-aș suna și în momentul ăsta dacă aș ști că pot rămâne acolo.
Nu știu dacă am fost suficient de explicit, aș pleca într-acolo din secunda care a trecut deja. Problema este (cum a fost întotdeauna) lipsa resurselor financiare.