Revin la gândul ăsta care m-atacă în neștire
Că cei ce ți-au scris pân-acum au făcut-o mai bine
Între noi a rămas pauză. cum rămâne cu mine?
Între noi este distanță și am prea puține rime
Am prea puține versuri ca să-ți acopăr trupul
Îmi ești necunoscută, necunoscut ne e sărutul
Necunoscut e parcul care mă trage în aval
Spre un iad fad din care credeam c-am scăpat
Câți poeți or să mai moară gândindu-se la tine?
Câte vieți de om or să mai plece din mine?
Câte întrebări tot atâtea tăceri
Pe câte căutări am tot atâtea pierderi
Adu-mi fericirea azi din ziua de ieri
Îmi arde sufletul sună la pompieri
Chiar dacă n-am nimic poți totul tu să-mi ceri
Și-n loc de totul pe mine mă ofer
Ai grijă de brațele astea poetice să nu se împiedice
C-aleargă bezmetice vrând să revendice
Ceva ce niciodată nu a fost al lor
Ia-mă-n sufletul tău și-nvață-mă să zbor