Era un lup tanar, pe la vreun an- doi. Traia intr-una din padurile Romaniei care ramasese nedefrisata. Isi avea adapostul intre doua stanci cazute una peste alta, probabil din cauza surparilor, care nu lasau sa treaca vant sau ploaie.
Lupul se dadea vegetarian, insa era asa flamand ca nu doar ucidea animale tinere, ci le devora si pe cele gasite moarte. Insa isi pastra destul de bine aparentele fugind zilnic prin padure ca sa scape de kilogramele in plus.
Insa, intr-o zi, a realizat ca nu mai putea scapa de burta sa proeminenta, asa ca nu a mai bagat-o in seama. A devenit sedentar. Acum platea lupii mai tineri sa vaneze in locul lui. Partea tinerilor era, de cele mai multe ori, un os dezgolit de carne sau cel mult un picior de la genunchi in jos.
Lupul acesta nu va muri de foame niciodata pentru ca legea data de strabunii sai se aplica in continuare: cel mai puternic supravietuieste intotdeauna. Mai rau este ca, nemaipasandu-i de nimic, incluzand padurea in care isi avea culcus si in care incepuse sa se auda zgomot de drujba, lupul s-a mutat la oras, chiar in capitala, unde traieste tot dupa Legea lupului.