#lostpoet

Toți suntem poeți timizi dar eu mai nebun
Mi-am tatuat versuri pe limbă când te sărut ți le spun
Am luat lecții de pian să cânt la ale tale coaste
Și-mi pun viața la ureche s-aud inimile noastre

Privește cerul și lasă-mă să te privesc
Ar zice geniul din mine dar când iubesc mă tâmpesc
Privește noaptea și luna topește-mi minciuna
Lovește-mi tristețile să nu rămână niciuna

Sunt un ins prins de vis imprecis m-am întins
Către-abis și m-am prins de tine te-am cuprins
Dar am omis că-i interzis și trezit în timp trist
Am admis că iubesc și m-am apucat de scris

Trag cuvinte după mine-ți fac din ele cărare
Chiar și-o poză monocrom cu tine are culoare
Și când ai să-mi vii în brațe de la sfârșit de caiet
Șterge-mi de pe frunte haștagul #lostpoet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.