e un teatru de șoapte aici
un călcâi de noapte acolo
și vise împletite cu dorul
unde mi-e mintea nu-i și piciorul
un zâmbet strigă tăios
mă roade de gât tăcerea
ca o funie trecută prin inimă
frânghie groasă de cânepă
sub pașii mei universul
deasupra doar o lumină
artificială ca sufletul tău
bolnavă cum mi-este iubirea
îmi bat cuie în limbă
să tacă vorbește aiurea
cu capul în ghete
așa armata-mi începe
și doare nașterea pentru cine ia viață
mai mult decât pe cea ce o dă
anii sunt doar o veioză
aiurea când calci pe bec
înghit întuneric nemestecat
cu lingurița cos nasturi în zile
mi-e fruntea neînfricată
căci nimic în spate n-o ține
și scriu ca și cum ar conta
te iubesc ca și cum ai exista
trăiesc de parcă de ieri a venit moartea
tu poți să te mai duci și-n …
foto de la Nikola Bikar via Unsplash