Noi suntem mama poeziei

Poezia trebuie să se nască în fiecare zi. Chiar dacă în momente total diferite unele de altele, cu persoane de toate felurile, în locuri la care nu te aștepți și chiar în texte diferite. Peste tot este același dor. Același scop de a scrie cuvinte doar ca să fie. Pentru că aceste cuvinte nu vor clădi case sau blocuri, nu vor aduce oamenii mai repede dintr-un loc în altul; nici măcar nu le vor da haine (am fost și vom rămâne goi)!

Scopul oricărui cuvânt este doar să se nască golaș pe o hârtie și să fie îmbrățișat de alte și alte vorbe – mereu altele, mereu aceleași. Și totuși mai are un scop, înainte să ți-l spun aș vrea, însă să recitești paragraful anterior pentru a evita confuzia: cuvintele îi construiesc casă sufletului, îl duc pe acesta oriunde ar avea nevoie și îl îmbracă cu strălucire.

De asta am decis să contribui și eu cu un vers în Poezia cu 1 milion de versuri și să te invit și pe tine să te alături celui care a pornit acest lucru și celor care s-au implicat cu un rând sau mai multe în ale da cuvintelor viață nu pentru a face ceva cu ele, ci pur și simplu pentru a avea bucuria de a trăi, care se reflectă, de fapt, în noi!

One thought on “Noi suntem mama poeziei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *