O experiență plăcută cu RCS&RDS și ceva despre SuperBlog

Azi am fost uimit de țara și de orașul în care trăiesc. Nu cred că am mai văzut vreodată ceva să meargă atât de „ca la carte”. Am fost să plătesc factura la RCS&RDS. Îmi alocasem pentru asta vreo 5 minute, mizând pe faptul că, fiind devreme, nu va fi aglomerat. Greșeală mare! Ajuns la sediul din oraș am observat vreo 10 persoane stând la coadă și cum ieșea una, intrau altele două. Însă tot 5 minute am stat, poate chiar mai puțin. Nu știu dacă este meritul casieriței sau al abonaților. Cel mai probabil e un merit combinat, atât al persoanei din spatele tejghelei, cât și al celor din fața acesteia. Fiecare om căruia îi venea rândul își spunea frumos numele și adresa, plătea și pleca. Cred că nu dura mai mult de 30 de secunde de persoană. Mi-ar plăcea să văd asta și prin alte părți, fie că vorbim de instituții ale statului sau firme ce asigură alte utilități!

Cât despre SuperBlog, de îndată ce am pășit în ziua de azi, s-au afișat rezultatele primei probe. Eu am obținut 70 de puncte din 100 și mă clasez pe poziția 112 din vreo 200 de bloggeri (însă dintre care nu au participat toți la această probă). Pentru început sunt mulțumit. Însă destul de mulți participanți nu sunt. Îi excludem pe cei care au fost nemulțumiți de faptul că unul dintre articolele foarte bine punctate avea câteva erori gramaticale (indiferent dacă au fost făcute din neatenție sau neștiință)(corectitudinea gramaticală fiind unul dintre criteriile de jurizare), însă o poveste care mie mi-a plăcut și am apreciat-o. Cred că unii s-au lăsat prea duși de valul competiției și au uitat că aceasta încurajează, în primul rând (cred eu), creația; rămânem astfel cu câțiva bloggeri deranjați de faptul că nu au primit nota pe care „o meritau” sau „articole bune au primit note mici și articole mai slabe au primit note mari” (după părerea mea, nu există articole proaste), sau pentru că, pur și simplu, „la o altă probă am luat punctaj mai mare”. Să nu pierdem din vedere faptul că persoanele din juriu sunt OAMENI care pot greși și, mai ales, (într-o măsură mai mică sau mai mare) subiectivi, pentru că asta e natura umană. Acestea fiind spuse, vă urez succes pe mai departe în competiția SuperBlog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *