„Te-ai săturat să alimentezi mereu pe aceeași parte a șoselei? Benzinăria era prea aproape de casă și nu se justifica costul deplasării cu mașina până acolo? Îți displac numerele pare sau cele impare? De astăzi înainte toate aceste probleme nu vor mai exista!
S-a deschis o nouă benzinărie în București, locul perfect unde să faci plinul atunci când rămâi blocat cu traficul! Mai mult de atât, aceasta dispune de cea mai mare pompă pe o rază de cel puțin 50 de metri. Acest lucru se datorează faptului că a fost construită pe o fostă groapă din trotuar și a fost prevăzută cu un înălțător metalic care, dintr-o eroare de proiectare, a făcut-o să fie mai înaltă cu 2 cm decât orice pompă din proximitate.
De asemenea, această pompă inovatoare este dotată cu o tehnologie nouă capabilă să pompeze mult mai repede banii șoferului în contul patronului (și statului, prin accize ș.a.) decât benzină în rezervor.
Vizitează-ne chiar azi! Ne găsești dincolo de benzinăria la care alimentai până acum și înainte de cea care <e prea departe, nu mai traversez o intersecție să bag bezină>!”
Oficial, începând de astăzi, acesta devine textul standard pe care companiile private vor fi nevoite să îl folosească la fiecare inaugurare pentru a putea concura cu aleșii locali în căutare disperată de capital de imagine și voturi.
Pont: Și ei trebuie să bage benzină (chiar dacă nu o vor face de la tine, că doar au cumetriile lor) și, flatați fiind că te-ai inspirat de la ei, îți vor dărui un motiv în plus să nu-i mai votezi.