Părinți disperați

Nu știu dacă rudele mele au realizat, în sfârșit, că o muncă fizică ce ocupă mare parte din zi și aproape toată săptămâna îmi distruge sănătatea foarte mult (pe alocuri, iremediabil) sau pur și simplu li s-a pus iar o pată pe creier și vor să nu mă mai vadă pe-acasă, dar mă atenționează de fiecare dată când văd un eventual loc de muncă disponibil, fără să se gândească măcar puțin că respectiva funcție poate necesita studii pe care eu nu le am.

Cert e că familia mea pare tot mai disperată. Bunica (mamaia, cum îi spun eu) mă visează polițist, iar mama mă vede grefier. Dacă ar fi prima dată când mintea le zboară la astfel de lucruri, aș izbucni într-un râs furtunos și m-aș opri abia după câteva zile. Însă, din păcate, nu este prima dată și, am o bănuială puternică, nici ultima. Ceea ce îmi arată faptul că ai mei sunt disperați să scape de mine, lucru pe care mi l-au spus chiar ei de nenumărate ori și cu care i-aș ajuta cu cea mai mare plăcere, dacă aș putea.

Și nu este vorba că nu aș vrea eu să muncesc, nici pe departe. De fapt, locurile de muncă pe care le-am avut până acum mi le-am găsit singur, iar plecarea a fost cauzată de concediere, respectiv epuizare. Dacă nu voiam să muncesc nu mi-aș fi căutat serviciu de la bun început, darămite să mă mai și duc, și să stau acolo până nu mai pot.

Din păcate, ai mei nu știu să ajute, ci doar să ceară; de aceea sunt nervos și supărat de două zile încontinuu. Iar asta se adaugă la zilele precedente. Am înnebunit eu sau e ceva greșit cu familia mea?

*$%#%#@

3 thoughts on “Părinți disperați

  1. Parintii si bunica ar trebui sa fie mandri de tine ca iti gasesti singur de munca si ar trebui sa tina cont de cea ce iti doresti sa lucrezi 🙂 Altii in locul tau se distreaza si cer bani pentru distractii dar trebuie sa ii si merite. Nu stiu cum e familia ta si cu atat mai putin cat de disperati sunt insa ei te iubesc in felul lor.
    Nu cred ca vor sa scape de tine ci vor sa te ajute chiar daca mai exagereaza parintii ca vor sa mergi la nu stiu ce munca si ocupa o mare parte din timpul programului si iti dauneaza sanatatea. Parerea mea e sa faci cea ce iti place si sa petreci timpul si cu famiia fara sa obosesti. Prea multa munca strica.
    Mai mult nu stiu ce sfaturi sa iti dau. Incearca sa comunici cu ei atat iti zic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.