Mi-am făcut curaj să revin cu o porție de text despre mine, încurajat de penultima probă de la SuperBlog (pentru mine antepenultima, că încă nu am scris la precedenta). Propunerea e făcută de magazinul MarketOnline.ro și producătorul de electrocasnice profesionale Philips, care ne îndeamnă să scriem despre obiectul din casă de care nu ne putem lipsi. Exact la fix, căci, din coincidență, („Dar cine mai crede în coincidențe? treziți-vă, oameni buni!” cum spun cei de la Sector 7) obiectul de care nu mă pot despărți deja de vreo trei ani poartă sigla Philips 😀 .
După cum știți, îmi place muzica extraordinar de mult. Am descoperit rap-ul pe la vreo 12-13 ani și rock-ul un an sau doi mai târziu. Și pentru că acasă nu aveam un sistem audio, iar în „deplasări” nu doream să deranjez pe nimeni, mereu am ascultat muzica în căști. Acest lucru avea să îmi folosească enorm mai târziu, în timpul prea lungilor și plictisitoarelor ore de matematică (, chimie, istorie etc) din liceu 😀 . Am schimbat multe perechi de căști, majoritatea ca acelea care însoțeau în cutie unele telefoane. Însă a venit un moment în care nu am mai fost mulțumit de calitatea oferită de acelea și am zis că am nevoie de niște căști mai „profesionale”, evident în limita pe care mi-o impunea bugetul.
Era o perioadă asemănătoare cu cea de acum, când deja simțeam că se apropie sărbătorile, când am decis să fug la cel mai apropiat magazin de electronice/electrocasnice și să-mi fac un cadou înainte să cheltui banii pe alte lucruri (a se citi țigări și cafea). Se întâmpla în urmă cu vreo 2 ani, poate 3. Am ochit o pereche de căști Philips subțirele, singurele care se încadrau în bugetul meu: SHM3300 , pe care am dat vreo 50 de lei. Am ajuns acasă, le-am conectat la computer și imediat am căzut pradă sunetelor redate incredibil de clar de aceste căști. Nu numai că în acel plastic subțire stătea ascuns un bass incredibil, dar au și rezistat foarte mult: în jur de un an fără nicio intervenție, șase luni după prima și încă cel puțin șase după a doua reparație, ceea ce încă mă face să cred că au meritat fiecare leu din preț.
Însă anul acesta în vară vechile căști au început să „respire greu” și să mă roage să le schimb înainte ca ele să își dea duhul. Evident că erau de mult timp „îngropate” când mi-am permis să achiziționez altele. Dar în cele din urmă am făcut-o. Mi-am luat o altă pereche de căști, un pic mai performante decât cele vechi, însă tot Philips: SHL3060 (am pus o poză mai jos). Pe acestea nu numai că le folosesc aproape tot timpul la ascultat melodii pe youtube, dar le utilizez și atunci când îmi înregistrez propriile melodii. Chiar pot spune că nu mă pot lipsi de ele!
Tot ce mi-aș mai dori acum (cel puțin de la Philips) este un trimmer de barbă pentru mine (am devenit cam bărbos) și un robot de bucătărie pentru mama!