lasă-mă să-ți cioplesc tăcerea
permite-mi să mă las orbit de ea
vreau să alunec în ea
ca somnul în sufletul oamenilor
tu ești mereu sfârșitul meu
îmi limitezi gândirea
totuși te prefer
în locul profanării zilelor de mâine
îți scriu a nu știu câta utopie mizeră
așa simt că trăiesc
deși din tine a rămas doar contur
fum deșirat în sânge
și sufletul pașilor tăi
depărtându-te…