The shape of water, filmul premiat doar pentru titlu

„Uneori mai facem și greșeli. Important e să le studiem suficient de bine încât să le putem reproduce”. Nu știu dacă acest citat aparține cuiva și nici cum mi-a venit în minte, cert este că avem o posibilă rețetă pentru ca viitoare filme să primească și ele premii mari. Căci eu cred că această producție este o greșeală și denotă, în cel mai bun caz, o mare doză de ipocrizie.

Am să încep cu partea bună (probabil singura): mi-a plăcut foarte mult plasarea în context. Judecând după muscle-cars americane, tehnologia folosită și câteva remarci trecătoare, mi-am putut da seama cu ușurință că acțiunea se petrece pe la mijlocul Războiului Rece. Iar acea perioadă este cea mai potrivită pentru povestea secundară din peliculă, căci, dacă ai văzut-o, știi că nu este vorba despre spioni și avans tehnologic.

Așadar, primul minus: acest film este o poveste de dragoste. Nu că aș avea ceva împotrivă cu acest concept, departe de mine acest gând, însă faptul că te prezinți în 2018 cu așa ceva, când iubirea pare să mai existe doar de 14 februarie și alte câteva zile împrăștiate pe parcursul anului, când există iubire doar atunci când se poate face profit de pe urma ei (mă refer în special la producătorii de bunuri și servicii), mi se pare de o ipocrizie ieșită din comun.

Al doilea minus e aproape un plus. Din păcate, regulile matematicii nu se aplică în cazul chestiunilor ce țin de creativitate. Ceea ce vreau să spun e că titlul acesta metaforic este atât de bun încât orice alt film ar fi putut lua Oscarul cu el. Chiar dacă ar fi fost un film prost despre un deșert deasupra căruia niște nori fac grevă japoneză. Oamenii care au dat Forma Apei din titlu au știut în ce vas să o toarne… dacă nu cumva a fost și asta o greșeală.

Dar știi cum se spune: omul din greșeli… câștigă. Mai nou, chiar și premii Oscar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *