Am televizorul pornit pe Digi 24 și doar ce am ascultat o discuție între Moise Guran și Cosmin Prelipceanu pe subiectul actualului sistem de învățământ. Asta a venit într-un moment în care deja mă chinui de mai multe zile să scriu ceva pe tema asta. Ceva ce mă sperie!
Cei doi de mai sus au început o dezbatere pe tema numărului mare de ore petrecute la școală de către copii. Moise a spus pentru început că nu crede că există părinți care să vrea ca urmașii lor să petreacă 6-7 ore pe zi la școală. Apoi, apropriindu-se un pic de adevăr, a declarat că unii oameni sunt inconștienți. Îmi pare rău să spun că, cel puțin din al meu punct de vedere, cei mai mulți părinți habar nu au ce e mai bine pentru copiii lor. Și, din nefericire, nici nu caută metode prin care să îi ajute, mulțumindu-se să facă ce au făcut și părinții lor sau ce au auzit pe la alții. Lumea se schimbă, dar unii oameni refuză să renunțe la o anumită mentalitate care numai lucruri bune nu a adus acestei națiuni.
Mai rău, ceea ce am spus mai sus nu se rezumă doar la părinți, ci se aplică în egală măsură și profesorilor. Am rude profesori care practică această meserie de zeci de ani și am fost foarte întristat să aud de la ei că era mai bine înainte, atunci când dascălii își loveau elevii cu ce apucau (din punctul ăsta de vedere să nu își facă griji, mai sunt mulți și azi, tineri chiar) sau elevii erau scoși la muncă în câmp în anumite sezoane.
Din fericire, există și profesori înțelegători, chiar dacă foarte puțini, și sunt bucuros că am avut ocazia să cunosc o astfel de persoană. Dacă nu aș fi întâlnit această persoană care m-a încurajat mereu să îmi urmez pasiunile, probabil că astăzi nu aș (mai) fi scris pe acest blog.
Aș mai vrea să spun un mic lucru. Încă există problema aia cu angajatorii care cer mai mulți ani de experiență decât are un tânăr de viață! Tot cu câteva minute înainte să încep să scriu aceste lucruri, mi s-au afișat pe feed-ul de Facebook mai multe anunțuri la rând în care niște agenții de publicitate (dezideratul meu, deocamdată, cu privire la carieră) căutau oameni pentru diverse funcții. Experiența pe care o cereau (în materie de timp petrecut pe un post similar) era uriașă. De ce nu îi promovați pe cei mici din companie și să luați alții noi pe care să îi „creșteți”? Știu, unii mai au programe de internship, care mi se par foarte utile, doar că ghinionul meu a făcut ca eu să nu pot urma o facultate și, astfel, să nu pot profita de astfel de oportunități. Pe când ceva similar pentru ne-studenți 😀 ?
Iar mă culc supărat și nervos!