tot tu

tot tu

uneori mă sperie cât de mult mă cunosc
știu ce-o să mi se-ntâmple când văd un zâmbet frumos
și nu-i de bine
că deja văd alergând coase după mine

deschid ochii – tu – îi închid – tot tu
parcă mă leagănă pământul
să mă adoarmă definitiv
ca un dicționar ce se leapădă de-un substantiv

creierul nu mai vrea să-mi funcționeze
când am nevoie mai mult tinde să se defecteze
și-mi plâng în artere și în vene
mi s-au sudat pumnii de frunte sângele-ncepe să dispere

am început să mă sperii de cât de bine mă cunosc
doar atât de deștept cât să-mi dau seama că sunt prost
amețit de viață tot caut pământul
închid ochii – tu – îi deschid – tot tu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *