ai trecut prin viața mea fără să oprești
pe banca vopsită în culorile dorului
te-a dus timpul mai departe cu viteză
fără să-ți anunți traseul
am vrut să-ți spun să nu te grăbești
dar ieșiseși deja din raza vizuală
acum mă hrănesc la umbra ecoului
zac într-o baltă de tristețe generală
n-am putut să strig deși cădeam
mai am forță-n brațe doar să îmbrățișez
îmi cântă cucuvele pe gardul înalt
am lumină din jarul de stele
eu tac în pământ ca o plantă ce moare
mâncat de mortăciuni cum am mai tot fost
mă doare-orice clipă închid ochii plâng
mă arunc în spini cu plămânii deschiși
număr secunde lăsate în urmă
de trecerea ta atât de amețitoare
mi-atârnă sufletu-n ștreang încerc să râd
cum am putut să cred că viața mi-aduce
o plăcută schimbare