Mi-am întors cuvintele de la groapă
Lăsând frimituri de sânge din tălpi
Cu sufletul horcăind a neputință
Și sudoare curgându-le din piept
Și-au acoperit goliciunea cu bucăți
De tristețe și singurătate
Gonesc muștele cu pulsul tot mai stins
Bâjbâie prin întunericul fetid al morții
Respirația le miroase a disperare
În ochi le poți citi depărtarea
Totuși în profunzime mai poartă
O dorință
Să ajungă în pragul tău
Cu ultima adiere omenească
Să îți lase jos pe prag
Ce a mai rămas din mine – ele