nimic interesant aici
doar adieri de vânt
clipele se scurg în aer
într-un evantai de bătăi de inimă
orele se cos una de alta
apoi se brodează pe pământ
o multitudine de ochi dansează
valsul frunzelor
umbrele aduc căldură
topesc grimase
vine iarna
și ce dacă
noi conversăm cu focul
care ne așteaptă mereu cu prăjituri
închide ușa
poveștile se spun cel mai bine înăuntru
mai știi când alergam visul ăla
și când s-a împiedicat
de la înălțimea necunoașterii mele
pot doar să privesc
să întind aripile spre nori
și să-i dau la o parte cu o clipire