Pe scurt: am fost evacuat și m-am întors de urgență acasă.
Pe lung: Toți locatarii din cămin am fost anunțați pe la începutul verii că va fi închisă clădirea pentru reparații începând cu o dată din iulie. Cam atunci cred că am scris prima dată (pe anul ăsta) despre subiect și am început să mă alarmez. În ciuda înțelegerilor și promisiunilor pe care eu și familia le-am făcut, nu am primit un loc într-una dintre clădirile care nu vor fi închise/reparate anul acesta. Am continuat să locuiesc în camera 103, deși eram ultima persoană rămasă în clădire. În ultimele 2-3 zile au început, rar, să apară portari/muncitori pe care nu-i mai văzusem cred că de vreo lună; mi s-a spus că vor închide căminul. Am rămas, totuși, acolo, fiind legat de București prin proiectul și (încă sper) viitorul meu loc de muncă despre care am mai scris cu câteva ocazii.
Ieri, când ar fi trebuit să mă duc din nou la Școala FAN, am constat că ușa de acces era blocată cu un lacăt masiv. Nici un angajat de-ai căminului prin preajmă, deși dimineața a fost cineva, căci ușa a fost deschisă timp de câteva zeci de minute. Având în vedere situația creată, mi-am luat cele mai importante lucruri și două schimburi de haine și mi-am făcut bagajul. Au urmat șiruri de telefoane date de mine și familie și ore de așteptare pe hol, sprijinit de teancurile de saltele depozitate acolo.
În cele din urmă, contactată n-am înțeles exact de unde, vine administratora și mă eliberează. Mă îmbarc către casă cu gândul la lucrurile care mi-au rămas acolo (toate puținele mele haine (în afară de cele încăpute în bagaj), lenjeria de pat etc); chestii care nu încap într-un troler sau două și, colac peste pupăză, portarul/paznicul (sau cum i s-o spune) este acolo doar pe timp de noapte, îngreunând și mai mult recuperarea lor.
Se duce dracului totul, se adună și mai multe datorii. Ieri a fost ziua când am fost îngropat de viu.
depreselfie= orice poză făcută de mine, cu mine