Asta e un fel de recapitulare a lui 2016, cu bune și (mai mult) cu rele. Am să încerc să scriu într-o ordine cât de cât cronologică pentru a fi sigur că nu uit tot ce vreau să spun. Desigur, există și lucruri pe care nu am să le scriu, deși s-au întâmplat; le-am menționat în ideea că, întotdeauna, ceea ce vedem/auzim nu este totul, mereu există mai mult dincolo.
Încep cu blogul, care a împlinit 7 ani pe 11 noiembrie și nu a fost „serbat” cum se cuvine sau, mai bine zis, deloc. M-am uitat puțin pe statistici și mi-am dat seama că cifrele sunt cantitate neglijabilă; în unele aspecte s-a situat mai bine decât în anul precedent, în altele a fost mai prost, deci, per total, aș putea spune că a stagnat sau, ca să sune mai bine. că s-a menținut 😀 . Însă am să scriu puțin despre „calitate”, adică despre articolele pe care le-am publicat în 2016. Cel mai vizualizat articol din acest an este din seria versuri explicate, mai precis piesa „Pierdut buletin„. Pe următoarea poziție se află textul în care am scris despre cum mi-am adus eu trafic pe blog. Cel de-al treilea este un articol scris pentru ediția de primăvară a concursului SuperBlog și este despre curățenie. După cum vedeți, subiectele au fost destul de diferite, dar la fel au fost și căutările care au trimis cititori pe blogul meu. Cea mai căutată sintagmă a fost, în mod previzibil, pierdut buletin versuri. A doua a fost poezii sinistre și, sincer să fiu, nu prea știu către ce articol a dus, având în vedere că aș putea încadra astfel cam tot ce am scris pe aici, mai ales anul acesta. Ultima căutare din „top” este divina comedie jurnal de lectură, care sunt aproape sigur că a îndreptat persoana respectivă către… jurnalul meu de lectură, care tinde să devină tot mai puțin cuprinzător pe an ce trece.
Despre depresie…hmm…greu de scris, deși ar fi o grămadă. Aceasta a început către sfârșitul lunii mai și a putut fi văzută în tot ceea ce am făcut sau, mai bine zis, nu am mai făcut. Odată cu ea am început să îmi pierd ușor-ușor pasiunile, iar primul „sacrificat” a fost blogul meu de tehnologie (da, exact ăla cu care vă stresam pe aici acum un an, pe vremea asta). A trecut timpul, am ajuns în București ca stundent la Sociologie, a început competiția SuperBlog, ediția de toamnă, la care am renunțat în urmă cu aproximativ o lună, cam de ziua blogului, când, după o noapte care nu ar fi prevestit o schimbare atât de radicală, m-am trezit complet lipsit de pasiuni, trăiri și ambiția de a face ceva pe care le aveam cândva. Ajungând mai aproape de prezent, am reușit să ajung pentru prima dată la Gala SuperBlog (după cum se poate vedea în fotografia de la începutul articolului), unde am cunoscut niște oameni extraordinari care, cu sau fără voia lor 😀 , m-au ajutat să îmi mai revin puțin. Am început din nou să scriu și s-ar putea ca ăsta să fie un pas important pentru mine. Sau nu, rămâne de văzut! 🙂
Despre statutul de student pot spune doar că l-am căpătat în urmă cu aproape 3 luni și că încă nu mi-am putut îndrepta prea multă atenție către el. Atât!
În concluzie, se putea și mai bine! 😀 Mult mai bine, din toate punctele de vedere! De asta vă doresc pentru noul an ce îmi doresc și mie: un mai bine!
*”Disclaimer”: nu am scris asta cu vreun scop anume, doar că aceste cuvinte s-au cerut scrise!
One thought on “7 ani de blog, 7 luni de depresie și (aproape) 3 luni de studenție”