șosetele sunt niște poezii nespălate
purtate de chirurgi
când se rupe șiragul zilelor
uscate pe gunoaie
la umbra ploilor de eroarie
după mâncarea de cine rămâne ultimul spală putina
cuvintele încă stau în picioare
amețite de mirosul vremurilor
în care ne spălăm cu toții
fără să tragem apa