Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Mă pierd zi de zi
Cu mintea sau cu picioarele
Prin parc sau prin viitor
Doar pe tine te văd
Iubesc ce vei fi la
Brațul meu liniștit
Eu învăț să am
Încredere că pot
Fi fericit
Dar până atunci doar
Cuvintele mă
Știu nopțile mă
Țin de vorbă în
Locul tău în locul
Lor să vii
Printre pagini printre
Coaste și degete
Amestecă-te
Printre mine
ești tu Ana
în mintea
mea sau nu-i
nimic odihnit
mă clatin pe
corp simt
că este tot
mai mort
ești tu Ana
sau eu nici
nu exist ci
sunt un fel
de vis
urât coșmar sau
iad dar mă
distrug numai
pe mine vreau
să-mi spui de
lângă umăr dacă bine
ești tu Ana
M-am parcat în parc și parcă
Vrea pământul să se-ntoarcă
Să-mi acopere suflarea
Să-mi sporească întristarea
Tu ai știut te-ai ferit
Deasupra ai nimerit
Și mă calci dur în picioare
Nu îți pasă că mă doare
Sper din rimele-astea proaste
(doar atât mai pot să fiu)
Îmi vei înțelege moartea
Sapi pământul fă-mă viu
Astăzi am trecut pe lângă una dintre stațiile de transport în comun „mai importante” din oraș. Acolo se află mai multe bănci, amplasate nu neapărat pentru mijloacele de transport, ci și pentru cei care sunt în trecere și simt nevoia să se așeze pentru o pauză de odihnă (de exemplu). Cu doar câteva zeci de minute în urmă, toate acestea erau pline de bătrâni. M-am întrebat pentru un moment ce pot face toți acei oameni în vârstă, la acea oră, ... Citește mai departe!
Ai fost tu
Sau eu greșesc
Știu clar
Că înnebunesc
Așteptându-te
De parcă
Chiar ai vrea să vii
Încearcă
Să te pui în locul meu
Om zdrobit
Ce-nsemn nimic
Înecat în agonie
Știi că sunt
Fără sărut
Zâmbește-mi suflare vie
Să creăm un început