După părerea mea, în regulile de la locul meu de muncă sunt multe fracturi logice. Nu ai voie să te îmbraci/încalți decât în alb. Dacă îmbrăcămintea ți-o oferă ei, despre încălțări nu se poate spune acest lucru. Nu ai voie să intri de la vestiar decât cu apă, nu suc, nu cafea, nici măcar pastile în caz că urmezi un tratament. Și cred că mai sunt, dar nu îmi vin în minte acum.
Singurul lucru cu care sunt total de ... Citește mai departe!
Autor: Ștefan Trepăduș
Si bemol
lasă-mi o lumină aprinsă
ca să mai pot spera
lasă-mi un sac încăpător
în care să adun cunoaștere
lasă-mi o grămăjoară de pietre
cu care să arunc în bălți
lasă-mi nisip strălucitor
pe care să-l dau pe prostii
lasă-mă să încerc
dar nu mă uita așa
lasă-mă să fiu eu
și eu te voi lăsa
Explicație
norocul ți-l faci singur
așa scrie în ziare
dar sunt doar umbre gri
literele mint
ca băuturile fără alcool
miroase a mucegai în mințile noastre
unde păianjenii fumează iarbă
și joacă șeptică
gândurile merg în baston
până la drogheria din lobul urechii
e închis
azi am aflat
că mâine va fi la fel ca ieri
Cum va fi finalul?
Cum să mai cred în poveștile cu final fericit ale altora când știu că ale mele nu-s așa? Eu visez că-mi ucid visurile la colțuri jegoase de bloc, însă niciodată nu sunt prins. E ușor să se comită astfel de crime când nimeni nu cunoaște victima sau vinovatul. Însă pedeapsa tot se aplica: sentimentul că poate s-ar fi putut face ceva, deși ai încercat tot ce era posibil, ca să nu se ajungă aici. Asta te urmărește toată viața. Finalul ... Citește mai departe!
Extemporal atemporal
numai poezia mă poate scoate din mormânt
mă agăț de gluga ei neagră
și cu coasa ei tai rădăcinile ce mă țin prizonier
ea știe când îmi va veni ceasul
uzat de timp
îmi va trimite un bilet în plic
către o altă lume
care se vrea descrisă