Cine m-a aruncat pe-acest pământ?
Şi mi-a dat drumul la mână
Să mă pierd printre deşertăciuni.
Cine m-a lăsat la mila oamenilor?
Naturii i-aş fi făcut faţă,
Animalele nu pot blestema!
Cine m-a împins aici?
Printre mărăcini care nu provoacă durere
ci sete…
Sete de răzbunare!
Autor: Ștefan Trepăduș
Cu „nu” în braţe
Nu ştiu ce să scriu,
nu ştiu ce să citesc
nu ştiu ce-am să visez
nu ştiu ce-am să păţesc
nu ştiu cine sunt
şi nici unde mă duc
L-am luat pe „nu” în braţe
şi-l plimb, şi-l legăn, şi îl uit…
Atunci cand lemnul prinde aripi
Cand e luni dimineata
lemnul prinde aripi cam pana la pranz
apoi curg rauri de cafea
pe tricouri transpirate de nevoi refulate
sangele fierbe in ibric
fumul de tigare se transforma
intr-o noua forma de odihna
E luni
si venele pulseaza ca un mecanism elvetian
ochii le urmaresc
prin tunele
se rup clavicule pe skate-board
Ne luam picioarele in buzunar
si zburam cu lemnul…
Vicii şi lectură
Am ajuns acasă. Îmi las în cuier haina îmbibată în miros de tutun. Intrat în cameră îmi aşez maşinal bricheta pe masa de scris. Deschid cartea la capitolul unde ieri mi-am curmat lectura. S-a mai încheiat o zi…
Pierdut în timp
Mi-aduc aminte cum ploua în primăvara aceea. Parcă cerul se rupea deasupra ceştii care este lumea. Tu nu cred că îţi mai aminteşti. Nu trebuie să îţi aminteşti! S-a pierdut magia acelor zile şi a rămas doar praf de speranţă.