Îngeri roșii

Pierdută zestre
Din adâncul inimii
Cu urlete semețe
Din dealul privirii.

Râd dealuri hâde
Oropsite-n veci
De morminte
Lugubre și reci.

Cu poteci tunse
De ropot înfuriat,
Muguri și tuse
Eseu ratat.

Tumefiat de groază
Ropot de fulgere
Lacrimi ce stagnează
Pe trupuri râncede.

De la fața locului

– Bună ziua! Mă aflu pe o arteră foarte intens circulată ca să vă țin la curent cu ultimele noutăți. Două vehicule de culoare roșie tocmai s-au ciocnit, blocând artera pentru un timp nedeterminat. Tocmai ce se apropie un vehicul de culoare albă. Ce se întâmplă? Vehiculul alb se îndreaptă spre mine. Nu! Nu sunt eu vinovat! Nu mă luați! Nuu….
– A transmis pentru voi reporterul nostru special Anevrism, direct de lângă inimă! Sufocare plăcută!!

Mâncare pentru dragonii mei

Mai întâi am răcit pământul, ca să îl pregătesc. Am presărat pe el gheață cât vezi cu ochii. Apoi am început să răcesc aerul. Nu foarte mult, exact atât cât trebuie. Apoi am urcat până sus la nori, să le pot da mai ușor semnalul. Pe când verificam ultimul nor, am întâlnit un moș scund care stătea pe un scaun, iar din mâinile lui ieșea un praf alb, minunat. L-am întrebat:
– Deci, tu ești acela care face zăpada?
– ... Citește mai departe!

Am uitat!

Am uitat ce înseamnă să fi om. Am uitat să-mi folosesc creierul sau inima. Am uitat scopul vieții pe pământ. Am uitat de ce scriu acum aceste cuvinte al căror sens l-am uitat.
Am uitat dacă uitarea mea e definitivă sau e doar o amnezie temporară!