M-am săturat să-i văd pe toți fericiți în jurul meu
Când știu că eu mă chinui și sufăr mereu
Căcatu-ăsta de viață nu-ncetează să pută
Și trebuie să trec prin el ca să aflu ce e după.
În momentul ăsta îmi văd realizările prin lupă
Atât de mici că ar putea să se și ducă,
Fără să observ, într-un căcat și mai mare
Și să mă tragă după ele, dar eu-îs sătul de putoare.
Mintea mă doare, plămânii mă dor și ei
Că-i fumez până la filtru în căutare de idei
Ce-mi iau din soare în loc să mi-l aducă
Mi se servesc doar minciuni, de-asta am dureri de burtă.
Am albit prea devreme, interiorul mi-e cenușă
Obosit tot bat la a viitorului ușă
Sper să îmi și răspundă că este frig afară
Și nici nu știu de am să mai rezist până la vară!
Merg cu ochii-nchiși pe o cărare de cuie
Mi se scurge masiv poezie din călcâie
Peste ochi îmi stă muzica, credeam că mă va ghida
Însă cred tot mai mult că doar mă-mpiedic de ea.
Aud cum din spate mă urmărește o realitate
De care nu pot scăpa, adevărul mă bate
Vânăt pe dinăuntru, abia mai suflu
Am pus suflet în artă până mi-am dat tot duhul.
Însă tot mă cheamă, nu știu ce vrea să mai ia,
Mă lovește continuu până îmi pierd cunoștința
De pereți și de uși, de neajunsuri și teamă
Că vorbește-n numele meu și am uitat cum mă cheamă.
Merg pe străzi pustiite, pline de fețe mânjite
Cu zâmbete mari, de zici că n-au avut clipe
De mare tristețe sau cine știe
La fel voi zâmbi și eu din pământ, de sub o iasomie…