Cărămida

umblu pe stradă cu sufletul descheiat la nasturi
în bătaia vântului
într-un buzunar interior
într-o casetuță de lemn mucegăit
îmi țin inima
dacă ceilalți ar ști că am așa ceva
m-ar exila

sub fiecare pas al meu șade o vorbă
pe ele îmi clădesc viitorul
literă cu literă
iluzie cu iluzie
până ajung la capătul disperării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *