Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Chipul ei era cum îl visasem
Simplu, perfect,
Raţiunea-l dejucase
Până ca eu să mă trezesc.
Adormit de simţuri noi
Înfiorat până-n călcâi
Mă simţeam al tuturor
Deşi eram al nimănui.
Am mai privit-o pe furiş
Până să-mi dau seama
Că, folosind atingeri mici,
Înlăturase toată teama.
Am închis ochii adânc
Ca să o păstrez cu mine
Aşa c-oriunde pe pământ
Amintirea ei e vie.
Chiar dacă tot nu am aflat exact ce înseamnă dragostea, am descoperit că încă mai sunt capabil să am acest sentiment…să-i spun ‘Miracolul Crăciunului’?
…sad miracle…sad evening…(nothing)…
Dragostea…ce e dragostea?
Oare este bună sau este rea?
Dacă ţi-aş spune că e alegerea ta…
Oare ai refuza?
Vise…dorinţe şi vise
Din păcate, toate nepermise.
Atât de depărtate şi stinse
De amintiri promise.
Cântece…cântece la ureche,
Că timpul trece
Şi nu orice pereche
Reuşeşte…
Tăcere…moarte şi tăcere
Strigăte de plăcere,
Uitare şi durere.
Dragostea-i…doar o părere!
A fost ceva neasteptat. Imaginea ei mi-a trezit brusc o gramada de amintiri. Toate erau amintiri neintamplate, majoritatea triste. Cel mai mult ma bucura faptul ca o vedeam, dupa atat de mult timp…
M-am hotarat sa redecorez inauntrul mintii mele. Se pare ca luminile viu colorate, peisajele de pe pereti si mobila erau prea moderne. Nu se mai potriveau cu mine. Am dat totul afara!
In schimb, am pus pe pereti un tapet monoton, in centru doua fotolii prafuite si, intr-o parte, un sifonier vechi. Si am lasat totul in bezna!