Chineza pentru hipsteri

Luna asta am hotărât că trebuie să devin mai productiv. Și cum niciodată nu e târziu să înveți o nouă limbă străină, am ales să pătrund tainele limbii chineze. Și am ales și o cale ușoară, în ton cu vremurile, pentru a îmi atinge scopul.

Cine are nevoie de dicționare, profesori sau cursuri de orice fel? Ne aflăm în secolul hipsterilor, așa că ne vom construi singuri modul de învățare. Eu am nevoie doar de google translate pentru a ... Citește mai departe!

Lucruri noi și lucruri vechi

„Mai fac chestia asta și mă culc” este laitmotivul meu de când a început luna septembrie. Dar asta nu înseamnă că și acționez în consecință. De exemplu: dau play la un stream de PUBG Mobile și, cât aș clipi, este ora 1 dimineața sau mai citesc câteva pagini (digitale) din Frații Karamazov ai lui Dostoievski sau actualizez BIOS-ul și mă apucă ora 4. Se întâmplă foarte multe lucruri noi în acest început de sfârșit de an.

Cele mai importante noutăți ... Citește mai departe!

atotdorul

un dor mi se urcă pe spinare
înfige gheare în carne
dărâmă dracul de pe umărul stâng
apoi dracul de pe umărul drept
și demonii din minte și suflet

în mine crește un dor
mă parazitează
am mațele roase
și corpul golit
viața a hoit îmi miroase
când în mine mă vomit

oriunde privesc e doar dorul
care-a creat toată lumea
și mie mi-a dat cu piciorul

gândul ăsta n-are sfârșit
sunt nemuritor-muritorul

MacOS versus Windows

Am început săptămâna asta lejer și o termin în forță, cunoscând oameni noi și învățând să fac lucruri noi. De exemplu, astăzi am luat contact mai serios cu MacOS, sistemul de operare folosit de Apple pe computerele sale. Așa că m-am gândit să scriu câteva impresii despre trecerea de la computerul personal cu Windows la iMacul de la job.

Deși nu mi-a luat mult timp să mă obișnuiesc cu interfața (mai ales că folosisem în trecut o distribuție Linux „inspirată” ... Citește mai departe!

utopia omului din pământ

dă-mi un pahar cu lumină
mi-e sete de mor
și un castron de liniște
că am stomacul gol

vreau un pat cu speranțe
să mă pot odihni
și-un scaun de-oportunități
ca să pot munci

vreau să respir tăcere
cât să rămân sănătos
să mă spăl cu siguranța
că-mi păstrez sufletul frumos

zâmbete-n pereți să agăț
ca să mă pot trezi cu putere
vreau o sacoșă cu timp
și-o ghenă pentru durere