Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
e ora la care coșmarul îți iese din minte
și țese se țese
urâte umbroase ațoase cuvinte
procese proteste
fărăvinte povești proiectează-n retină
cu groază-ngreunează
fantome spirite minciuni în oglindă
delirează scandează
îți suge puterea se scurge doar sânge
pereții boscheții sunt plini
cearșafuri tămâie și strigătu-ajunge
pe lună și pân’ la străini
cratere dealuri apar și rămân
mi-e fruntea ca puntea spre iad
un fum fără drum dansează-n plămân
mi-e inima prima știre-n ziar
și tu tot mai crezi
vreau să fiu trist și nu pot
nu-s eu cel vesel
mă-nvârt m-agăț sar și tot cad
dar cui să-i pese
am doar praf pe umeri, nu decorații nici trese
îmi fac pământul
nici respirații, nici uitări dese
nu-mi desfac jurământul
închin o rimă în plus
nu vin alcoolu-i exclus
ce produs s-aduc și unde
se fac nimicuri din amănunte
odioase dubioase oase
care mă sprijiniți mă
doare gâtul că mă
culc cu noaptea în
cap secat secant cu
corpul că altfel
nu se poate să fac
pe prostul original
ca viața transpirația creația
niciodata nu miroase la
fel dar mereu te
doare la fel când
îți limitează visul virusul plictisul
vor să mă zeifice
c-am harul și mărarul
fac icoane să lăcrimeze atunci
când mă descalț
tun și fulger
ca o artilerie pe cer
fac să se-nchine preoți
când la credincioși mă crucesc
eu sunt miciuna și
moartea zgârcit le
țin doar pentru mine când
arunc cu ploi pe obraji
dă-mi vinul și ține
speranța mai fă
două mătănii și pupă
oasele unui viitor luminat
-lasă poezia-n pula mea
văd că nu ești în stare
cine-a pomenit poeți pierduți
pe drumuri imaginare?
-păi stai să vezi că ieri că azi
-nu! nici măcar ca alter ego
e o fază și-o să treacă
ca și romgleza ti prego
-tot eu mă cert cu mine însumi
consum păduri, dar digitale
ca un microb inofensiv
cu miliarde de focare
am fost poet pierdut rămân
de restul nu avea tu treabă
ce lor li-i hrană și e bun
mie-mi ... Citește mai departe!