Monster Hunter seamănă cu un RPG pentru că asta e

monster hunter

Monster Hunter nu este nici primul, dar nici ultimul film bazat pe un joc video, lucru care, în sine, îmi place foarte mult. Se pare că acest trend a început cu vreo 3 decenii în urmă, cu Super Mario Bros., însă până la filmul de față eu am mai văzut doar cele două producții cinematografice inspirate de jocul Silent Hill.

Există și reversul medaliei, adică jocuri inspirate din filme, cum ar fi numeroasele titluri cu supereroi precum Batman și Spider-Man, însă mie cel mai interesant mi s-a părut PlayerUnknown’s Battlegrounds (PUBG), care este bazat pe un film japonez din anul 2000 numit Battle Royale (pe care am reușit să-l văd și vi-l recomand și vouă). Au apărut și cărți/povești bazate pe jocuri, dintre care eu am citit una legată tot de PUBG.

Revenind la Monster Hunter, filmul este bazat pe un joc de tip RPG lansat în 2004 pentru PlayStation 2 în care jucătorul are rolul unui vânător care se întâlnește cu diverși monștri, primește misiuni de la localnici, adună resurse și dezvoltă arme.

Dacă ideea de film inspirat de un joc mi se pară faină, implementarea mi se pare defectuoasă. Nu știu dacă e vina scenaristului sau pur și simplu nu se putea transpune jocul în „peliculă” (deși în alte cazuri s-a putut, aș zice dacă aș fi cârcotaș). Însă asta nu îl face un film prost, ba dimpotrivă, Monster Hunter e un film plin de acțiune în care poți să observi lucruri. Cum ar fi:

– faptul că muzica din fundal de la început nu prea pare să aibă legătură cu filmul
– conține remarci scoase din filmele cu detectivi deștepți – „Sunt vehicule blindate de 10 tone, urmele nu au cum să dispară din senin”
– este clișeic – un personaj devine foarte speriat și irațional, părând a fi pe cale de a-și părăsi echipa, lucru la care nu mă așteptam de la niște soldați
– în primele 25 de minute ale filmului dispar aproximativ jumătate dintre personajele cu care ți-ai petrecut acest timp
– doar că acțiunea nu continuă cu persoanele rămase în viață, ci cu una care învie
– după 30 de minute de film rămâne doar un om
– o tăietură adâncă se vindecă singură în câteva minute, iar cicatricea se rezolvă cu o compresă cu licheni
– e incredibil cum un om dintr-o cultură total diferită face aceleași semne pentru dormit, de exemplu, și primul cuvânt pe care îl aude într-o altă limbă este redat pe litere, iar nu fonetic
– nu înțeleg de ce personajele (da, sunt două acum) s-au întors după niște arme care s-au dovedit a fi ineficiente de la bun început
– ce poți să-ți faci din solzii unui „diavol”/dragon/ce-o fi ăla? eu aș zice că armură, dar personajul principal din film ar zice că sanie
– după jumătate încolo, filmul îți dă un vibe de „Alice în țara minunilor”
– după aproximativ o oră mai apare un personaj vorbitor de engleză pentru că era nevoie ca cineva să explice tot ce s-a întâmplat până atunci
– în Monster Hunter găsești și povețe: pisicile sunt simpatice chiar și când sunt libidinoase
– despre actori: descoperi că o mare parte dintre oamenii distribuiți în acest film sunt muzicieni, dintre care l-am remarcat încă de la început pe rapperul T.I., însă se pare că și Milla Jovovich, actrița principală, are asemenea îndeletniciri (lucru pe care nu îl știam, cât trăiești înveți)

milla jovovich

Filmul a apărut în alte țări în decembrie 2020, însă pe la noi este abia de la sfârșitul lunii trecute. Și, din păcate, nu știu când și pe unde poate fi văzut, căci avem o pandemie care își tot bate joc de noi. Partea bună este că finalul sugerează faptul că ar putea urma și o a doua parte cândva.

(imagini de pe cinemagia.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *