Strănutarea V
Pierdut printre meandrele vieţii
Ca un poet ce duhu-şi poartă
Spre locul de-unde vin poeţii
M-oprii la o înaltă poartă.
Mânerele-avea albe, tocul gri
Şi-n aur părea înfăşurată.
Era un loc special pentru copii
Ai visului ce-n suflet poartă
Poetul pentru-a nu muri.
Ieşeau din curte cu o salbă
Ce-o ofereau, dar rar,
Celor ce veneau întâia dată.
Că nu mulţi tineri îndrăzneau
Să-şi poarte paşii pe aici
Unde vocile te-orbeau.
Treceau în rugăciune trei voinici
Având câte o carte la subraţ
Pledând pentru iubire celor mici.
Mi-am aruncat privirea cu nesaţ
În jurul meu, mirat de-aceste
Locuri ce pe Terra nu apar
Şi plecat-am în minte cu o zestre
Bogată cum sunt câmpii de maci
După ce văzui acele feţe:
Înţelepciunea vine când înveţi să taci!