Știți sentimentul ăla de nerăbdare pe care îl au unii oameni atunci când își doresc foarte mult un lucru? La mine este atât de puternic încât mă afectează chiar și fizic. Mi-am dat seama de acest lucru în urmă cu mulți ani, înainte să îmi iau prima (pardon, singura 🙂 ) mea bicicletă (acum defectă 🙁 ). Din când în când „se repetă faza” (vorba lui Mikey Hash :)) ) și cred că acum trec din nou prin astfel de momente.
În urmă cu câteva zile am primit un lucru care m-a bucurat foarte mult, deși, spun unii, acest lucru nu se vede la mine 😀 . E adevărat. Eu nu sunt genul care să sară pe pereți sau să urle de bucurie atunci când este surprins plăcut de o veste sau de un cadou. Poate am uitat sau nici nu am știut cum să mă bucur sau, cum îmi place mie să spun, eu mă bucur pe dinăuntru. Este vorba de un gadget și voi știți că îmi plac foarte mult lucrurile astea. Probabil persoana care mi l-a trimis habar nu are ce bucurie mare mi-a făcut. În primul rând pentru că mi-a oferit ocazia de a testa un produs cu care altfel nu m-aș fi întâlnit și chiar să scriu un review despre acesta. Iar în al doilea rând, pentru că acest dispozitiv mă va ajuta să îmi ridic puțin moralul, căci am de gând să „îl mărit” și să îmi iau alte lucruri pe care mi le doresc. Sper că nu se va supăra nimeni, pentru că eu apreciez mult acest cadou, pe care eu îl consider un pas înainte pentru mine.
Singura problemă, iar aici mă declar vinovat, este că, de când stau cu ochii pe anunțuri, am cam neglijat obligațiile pe care simt că le am față de blogurile mele și, de fapt, față de cei care le citesc. Așa că urați-mi succes în a mă despărți de acel dispozitiv ca să pot testa un altul despre care să scriu un articol care, cine știe, poate va fi util pentru unii dintre voi! 😀