La banca din poză…

wp_20170106_11_54_50_pro

nu simt nevoia să scriu despre asta
spuneam în timp ce goleam pixul pe foi

Am făcut o poză cu o bancă pentru că din seria fenomenelor meteorologice și pentru că iarnă. Acum te aștept pe tine pentru a o deszăpezi împreună, apoi să savurăm pe ea o cafea fierbinte, nu făcută de mine (deși, de cele mai multe ori, fac o cafea excelentă), ci de la un tonomat ieftin, care nu mai acceptă fise.

În jurul nostru să ningă ca acum, ca să putem vedea cum albim fără să îmbătrânim. Să vorbim tot felul de prostii, cum fac eu acum pentru că nu m-am gândit ce am să scriu mai departe. Să privim temperaturile negative cum îngheață timpul pentru a ne putea aminti mai ușor aceste momente și pe canicula de la vară.

Am să mă cert cu ninsoarea pentru că tot încearcă să îți acopere zâmbetul. Tu ai să râzi coborând fularul și spunând Nu m-am gândit la asta, chiar dacă aburul respirațiilor noastre a început să încălzească lichidul din pahare, în loc să fie invers. Vom privi cu ochi înghețați unul la celălalt, gândindu-ne că iarna asta ne-ar putea aduce un lucru pe care îl tot căutăm și nu-l găsim, chiar dacă nu poate fi acoperit de zăpadă. Trebuie doar să-i dăm voie…

iarna asta e o minciună
ea de fapt nu e
și tot mai crezi că eu sunt doar
o iluzie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *