vedeam timpul cum îmi picura din tâmplă
auzeam sub mine o gaură adâncă
cuvinte apăreau pe pereții nemiloși
ce își deschideau doar sufletele către cei de jos
galbenul cerului ardea cu flori de gheață
firul ierbii crăpa pietrele de dimineață
voci de animale ce puneau pomii în cale
ca timp nou să nu vină în pădurea orbitoare
…
eu sorbeam zgomotos din cafea
încă așteptând să mă trezesc
îmi calculam viitoru-n mintea mea
speram cumva să-l păcălesc
și dacă încă mai exist și mă poți vedea
înseamnă că am reușit
să-mi păcălesc nu numai mintea
ci și prezentul plictisit