Spânzurat

Bă, voi nici n-aveți idee câte mintea îmi apasă
Îmi sufocă multe gânduri și să trăiesc nu mă lasă
Voi aveți mii de păreri, dar niciuna nu-i pe-aproape
S-arate că-i nociv ca eu să trăiesc în realitate.
Fără niciun ajutor eu nu pot de unul singur
Și-oricât aș striga de tare, singurul ce-aude-i zidul
Am dureri de cap prea multe, nu știu cum să le fac față
Că-ncep de când mă trezesc, țin pân-a doua dimineață.
Norocul și el lipsește, cic-ar trebui să-l fac
Chiar eu cu mâinile mele, însă n-am material;
Îmi proptesc fruntea de geam, privesc orașul resemnat,
Să nu te mire dacă mâine voi fi și mai deprimat!
N-am reușit nimic vreodată, sunt cu toate la pământ,
Nervii-acum și ei mă lasă, și de pun baza în cuvânt
Rămân cu buza umflată ca de prea foarte mulți ani,
Ce să vorbim de sănătate? Că-i și aia tot pe bani!

Ajută-mă, de vezi, Doamne, toate cele ce le-ndur!
Să mai fac un pas în față, aici totul e obscur;
Am rămas doar cu speranță c-am să ies din astă pasă,
Dar, ce să vezi, împrejur nimeni n-arată că-i pasă.
Parc-aș fi ultimul om, poate primul, nu contează
Că timpul trece la fel și tare mă deranjează
Că n-apuc să gust din el ce alții halesc de-o viață,
Am aproape 23 și ghinionul mă răsfață.
Îmi vine să sparg stânci, să fac brânci la blocuri
Să alerg globul pe jos, să nu opresc în locuri,
Vreau să urc pe scări și pe munți, dar sunt prea înalți,
Vreau să rămân eu și dincolo de azi.
Dar acest eu e mic și nu e lăsat să crească,
Vreau să am un pasnic bun, de ceilalți să mă ferească,
Vreau să am un îngrijitor care să știe cum mi-e bine
Dar să facă și ce zic eu, că altfel pasa revine.