Cuvintele astea nu sunt scrise ca să îmi scuze lipsa de până la ora asta, ci ca să anunțe posibile viitoare absențe. Am lipsit pentru că am fost ud. Atât de ud că s-au lipit cuvintele de mine și nu au mai vrut să iasă. Atât de înghețat că, pur și simplu, nu puteam lipi predicatul de subiect. Dar, ca să fiu sincer, cea mai grea problemă a fost că nu găseam nu punct(de plecare).
Etichetă: frig
Nu sunt de-aici
eu n-am ce căuta aici
nu sunt bine primit
umbre și gropi mă urmăresc
adevărul și poate dreptatea stau ascunse adânc în mine
una de frică
cealaltă pentru că își cunoaște soarta
iar eu trebuie să împac
chupacabra cu varza
(ca)lupul de neîncredere cu oaia
ziua friguroasă cu noaptea întunecoasă
Doar jurnal
Sunt la jumătatea unei competiții. Jumătatea grea. Asta înseamnă că a trecut luna octombrie, a trecut a doua lună de toamnă. Pentru că lunile asta știu, să treacă, precum timpul, în general. Temperatura de afară a ajuns la un echilibru termic cu cea din sufletele oamenilor; e frig.
Mai avem doar o lună de toamnă. Indiferent ce înseamnă asta. Mai avem greutăți, peste care vom trece (poate mai repede, poate mai greu). Mai avem ceva de scris și, poate, ceva ... Citește mai departe!
Răceala îți usucă solzii? Ia Reptilin*!

Simți că frigul a început să treacă printre solzi? Ți se usucă solzii? Nu mai ai poftă de insecte? Mersul biped te deprimă? Ești un Reptilian răcit! Tu ești motivul pentru care s-a creat Reptilin*, medicamentul care te scapă de răceală, depresie și îți crește imunitatea!
Cu doar 2 pastile pe zi vei fi din nou un Reptilian fericit, care luptă împotriva omenirii! Doar cu Reptilin*!
*Acest medicament este un pamflet. A ... Citește mai departe!
Mă pierd
am slăbit
și nu grijile le-am dat jos
mi-e greu să adorm când stau cu capul pe atâtea gânduri
din mine vine frigul
brr ce bine că iese
îmi închid ochii peste versuri
cât am să mai rezist
doar eu voi ști
când voi scrie fără să gândesc
doar eu știu
că urlu
fără să vorbesc…