Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
eu n-am ce căuta aici
nu sunt bine primit
umbre și gropi mă urmăresc
adevărul și poate dreptatea stau ascunse adânc în mine
una de frică
cealaltă pentru că își cunoaște soarta
iar eu trebuie să împac
chupacabra cu varza
(ca)lupul de neîncredere cu oaia
ziua friguroasă cu noaptea întunecoasă
trebuie să scriu
altfel toate lunile mi se strivesc de tâmple
mă dor umerii
de la mersul înapoi
se întunecă zilele
trag jaluzelele
deschid ochii
să mai dorm o viață
trebuie să scriu…
mâini desperecheate
care scriu o poezie pe spatele paginii
duc gânduri
de la vârful limbii la vârful degetelor
au mers prin praf
și pe întuneric
apoi au stat
te-ai nascut cand a batut gongul
Marele Zgomot
si-ai inceput sa sfasii umbre
nu ti-e teama de quasari sau gauri negre
apoi ai invatat sa umpli retine
sa dai glas panzelor
sa bucuri
acum esti peste tot
universul intreg te-a capatat
miliarde de perechi de ochi privesc
absolutul pansdisipiriu
Intunericul doare. Am invatat asta pe calea ce grea, cea care ma apasa pe pleoape. Acum imi bandajez emotiile cu el. M-am obisnuit si cu lumina, insa ea nu-mi aduce niciodata nimic nou.
Am invatat sa cant la foame, apoi ea a invatat sa cante la mine. Carnea e cutia de rezonanta, iar sufletul sunt degetele care ciupesc corzile.