Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Se-aude slab în vena cavă
Care e de mult bolnavă
N-are leac, nu știe boala…
Și-și repetă întrebarea:
De ce eu? N-aude nimeni
Hematiile-n suspine
Și-anticorpi mânați de viciu
Către fatalul sacrificiu.
E ecou surd adus de sânge
Cu lacrimi de dor ninge
Și ceva se aprinde
E dragostea, sau a fost
Acum totul e anost
Ecou just…
Umbrele viciului îmi șoptesc surde,
Vorbesc cu mine, nimeni nu aude
Tăcerea din care se naște filozofie
Îngăduința e o parte din iubire.
Ea își strânge porțile sufletului
Și eu bat la ușa zâmbetului
De care am devenit dependent
Doar pe ea o văd, e evident.
Că mi-au plecat corăbiile spre ea
Și acum plânge vena
Intoxicată cu lacrimi de fulgere
Aud în sinea mea mii de sunete.
Corpul ei se mișcă longitudinal
Pe trotuarul proaspăt spălat
De ploi, ea ... Citește mai departe!