Reflecție

Am vrut să plonjez adânc în conștiința umană. Însă m-am temut și am făcut un pas înapoi. Tot felul de gânduri se roteau în jurul meu, vroiau sa îmi facă vânt înăuntru.
Am sărit până la urmă! Și am realizat că sunt în același trup care mă ține captiv de aproape 19 ani. Încerc să evadez prin muzică și poezie, emanând pace și dragoste în jurul meu!!

Re-blog-apitulare

Au trecut doi ani de când exist. Dar am rezistat pentru că mereu v-am tratat cu Atenție! și v-am oferit un Buton de oprire.
În primul an am fost macabru de sinistru, iar în al doilea am avut 2 identități. Anul acesta m-am ocupat mai mult de suflet, care este o continuă poezie.
Acestea fiind spuse, sunteți liberi să mă citiți și anul care vine. La mulți ani, MortLaDatorie!!