în vizuina cuvintelor
trag de clopote
aștept să plouă peste mine soarele
îmi fac propria cazemată
să mă țin la adăpost de mine
și de ceea ce spun
cuvintele au mers pe cărări ocolite
eu obosit să le urmez
îngenunchez în fața ta
moleculă de speranță
îmi părăsesc părul din cap
și tot ce mai e pe acolo
le dau la schimb
pe un adevăr fie el și trunchiat