Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ce deranj
Ce ruine
Copaci fantomatici păzesc
O pădure plină de tine
Niciun drum
Niciun indicator
Doar crengi uscate care mă zgârie
Urme pe interior
În jur fructe
Toate otrăvitoare
Trepte ce duc nicăieri
Ștreanguri ce întorc urlete amare
Știu că e lumină o văd
Dar când cred că mă apropii dispare
Aud un ticăit amețitor
Mi-e inima sau sunt lighioane
Ce deranj ce ruine
În sufletul meu gol
De când te caut pe tine
Împiedicat și orb
Zâmbete atârnate pe pereți
Vreau să le port iar
Să desfac sufletului nasturii
Ți-am amenajat apartament
Vino degrabă
Fără bagaj
Nu mai am răbdare
Să-ți fiu orice
Fă-mi un semn pe frunte
Pe inimă deja
Ți-ai scris numele de jur împrejur
De buzele tale voi avea eu grijă
unde-i cel care credeai că spune doar prostii
unde-i băiatul care îți scria poezii
n-ai stat o clipă să asculți ce are de zis
nu ți-a păsat cumva dacă îl vei răni
bună
draga mea
sunt tot aici
și vreau să îți transmit
că îmi ești artă
trei iaduri din inimă
putrede joase
lovesc cu bice acide-n tavane
secunde nemiloase
ce mi se prind de retină
două pustietăți din minte
aduc uragane
să smulgă din carne și buze și sfinți
până rămân fără organe
dor și oroare
așa nimicul se simte
un singur eu
furtună și-oceane
steaguri negre ce nu văd orizont
așteaptă să vadă în mijloc de vale
o singură tu
Nu știu ce să îți mai scriu
Deși astea nu sunt singurele cuvinte pe care am
Să le aștern în această seară
Cu gândul la tine
Vreau să îți vorbesc
M-am săturat să scriu
Să-mi pun sufletul în foi
În loc să ți-l dau ție
Vreau să te văd
Nu în imaginație
Chiar în față
Să sincronizăm zâmbete
Vreau să te țin de mână
Să te sărut pe umăr
Să îți umplu gâtul cu fiori
Și viața cu sărbători