Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ma enerveaza ciripitul,
Ca exprima veselie,
Ceva ce eu n-am mai avut
De mult, din copilarie,
La varsta inocentei,
De care m-am pierdut.
Acum toti norii ma acopera,
Umbrindu-mi leaganul prunciei
Si, totodata,
Viitorul loc de veci.
Pamantul rage si se crapa,
Nu ma mai suporta;
Pasesc usor spre gol,
Caci sentimentu-i reciproc!
De n-ar fi stelele pe cer
Martore iubirii mele,
Cuprins de sentimente grele
M-as spanzura de un sanger.
De n-ar fi ploile sa stearga
Vechile urme de lacrimi
M-as ascunde printre paltini
In loc s-o rup la fuga.
Ii multumesc umbrei mele
Ca nu m-a abandonat,
Desi cand este innorat
Ea se-ascunde printre stele
Lasandu-ma ocupat
Sa imi numar visele.
Mort de-acum sunt pe vecie,
Nori s-au adunat pe cer,
Si n-ar putea vreo poezie
Sa ma mai miste.
Inconjurat de gauri negre
Ce absorb euforia,
Speranta, nu se mai vede,
C-am sa gasesc poezia.
Dar ma uit in jurul meu
Cu ochi tulburi
Si aud nimic…
Sa nu te superi
Daca-ti zic:
Tu n-ai fost aici mereu!
In cunoastere-i puterea
De-a face ce nu-i permis
Fara a simti durerea
Si fara a fi proscris.
Societatea iti da sansa
Sa o furi cum se cuvine
Sa o tai, sa ii tragi clapa,
S-o distrugi daca-ti convine.
Oamenii chiar nu conteaza,
La fiecare patru ani
Ori te-aleg, ori nu voteaza
Traim intr-o tara trista
Unde dreptatea si-adevarul
La omul de rand nu exista.
Dacă mi-aş încorda puţin imaginaţia, aş putea scrie cele mai tari lucruri din viaţa mea. Dar nu vreau! Mai bine eliberez, aşa, câte un strop la câteva zile. Aşa sunteţi mulţumiţi şi voi, şi eu!