Condamnat

mi-am luat picioarele în spinare
uit de tot ce mă doare
las conștiința acasă
las vise
las idei
las planuri vechi în așteptare

mă duc să-mi ispășesc pedeapsa
până nu va mai conta ce sunt
timpul își va pierde forma
și voi fi înghițit

mâine
mă duc la muncă

S-a întâmplat din nou

Extenuarea m-a trimis din nou forțat acasă. Oboseala e tot mai accentuată și mă macină atât fizic, cât și psihic. Azi m-am certat a nu știu câta oară  cu un coleg de la altă secție, care (după părerea mea) nu prea pare să știe să numere/citească, de tot vine să-i fac completări la comenzi deja complete, iar pe altele nu le găsește deloc.
Am încheiat prematur ziua de muncă, cu vreo 6 ore mai devreme, aproape adormit cu capul pe ... Citește mai departe!

Nevoi neacoperite

Observ că pe la televiziuni și pe site-urile din domeniu se tot vorbește/scrie despre noul cod fiscal. Unii îl laudă, spunând că vor crește salariile bugetarilor; alții îl criticã vehement, spunând că defavorizează anumite domenii.
Eu nu pot nici să îl laud, nici să îl critic, de fapt nici nu prea mă interesează subiectul. De ce? Pentru că știu că pentru mine nu se va schimba nimic. Eu tot va trebui să muncesc toată viața fără să pot realiza prea ... Citește mai departe!

Sunt un experiment

eu sunt un experiment
care a scăpat de sub control

am început să gândesc singur
să am propriile păreri
să fac propriile alegeri
am preferințe muzicale
am hobby-uri
și pasiuni
am vicii
și defecte
poate și câteva calități
am imaginație
și speranță
vorbele mele poate vor conta cândva
de aceea acum le scriu

eu sunt un experiment
eșuat
sau poate m-am achitat de sarcinile „științifice”
și am fost debarasat