Vreau și eu

n-a fost momentul potrivit să fac schimbarea
și-a fulgerat și-a ticăit
pân-a murit

va trebui să mai aștept
și să sughit

să ard pe interior
și pe afară

să număr orele dintr-un minut
la fiecare secundă

să privesc spre pereți și să mă-ntreb
cu ce-am greșit

Strategii făcute praf

Dacă tot am iar mult timp liber (adică tot) m-am gândit că cel mai bine ar fi să scriu un pic mai mult, pentru că încă sper să ajung cu scrisul mult mai departe decât sunt acum. Și pentru că mi-am (re)dat seama că inspirația nu vine după cum îmi planific postările, am realizat și că mai am o grămadă de lucrat la calitatea acestora. Iar asta e destul de greu pentru mine, pentru că sunt mai degrabă genul spontan. ... Citește mai departe!

Voi scrie

dacă nu scriu azi
n-are sens
n-am stat vreo zi fără să scriu
încă din prima zi de școală
îmi vreau viitorul timpuriu
răbdarea mea e limitată

atâtea texte mi-am extirpat
să mă pot simți ușor
unii le-au apreciat
pentru alții n-au umor

iată c-am făcut și rime
ca de țigări vream să mă las
azi le accept ca parte din mine
le mai chem uneori la taifas

azi e una din acele zile
în care-am stat și-am calculat
cât ... Citește mai departe!

Punctul critic

de aici înainte zile se topesc în nopți
alerg după vise, ele mă-ntreabă „mai poți?”
mai pot nu mă las chiar dacă am de tras
îmi pun jugul de gât și fac următorul pas
privesc înainte nu înapoi
în față e soare în spate sunt ploi
unde merg eu o să mergeți și voi
hai să ne aliem să fim mai buni noi
că vin vremuri grele bătuți cu curele
cântă cucuvele le văd prin perdele
ne lasă sechele ca ... Citește mai departe!