Schimb de replici

îmi apasă întreg corpul
îmi cântă la tobe în cap
îmi spune că n-am nicio şansă
dar eu ştiu că nu-i adevărat
vrea să mă păcălească
dar eu sunt mai şiret
mă înnod cu fundă în jurul inimii
îmi închide ochii forţat
dar în sufletul meu e forţa
îmi închide gura
dar mintea mea e cea care vorbeşte într-una

Aproape mort la datorie

Odihniți-vă, oameni buni!
Ieri am început programul la ora 12, ca de obicei. Am terminat azi de dimineață la ora 4, după cele mai chinuitoare 5 ore din viața mea. Drept consecință, azi nu m-am mai putut ridica din pat, măcinat fiind de febră, tremurat și dureri la membre și cap. Drept bonus, din când în când îmi amorțeau degetele de la mâini. Nu m-am dus la muncă, chiar dacă eram conștient că mă voi certa cu mama și, ... Citește mai departe!

Oamenii sunt proști

Oamenii sunt proști pentru că acceptă toate mizeriile care se aruncă în ei. Sunt proști pentru că nu cer condiții mai bune de muncă, program mai scurt, bani mai mulți și se mulțumesc cu puțin. Oamenii sunt proști pentru că acceptă să facă ani întregi lucruri care nu le plac absolut de loc, gândindu-se că n-au alternativă. Au! Cu toții avem! Dacă ne-am opri din muncă atunci când nu ne convine ceva, dar nu făcând grevă, ci demisionând în masă, ... Citește mai departe!

O lună de muncă

Ca orice lucru pe care nu-l faci cu drag, munca m-a cam dat peste cap și încă aștept să îmi revin. Nu mai am timp să fac nimic, doar dorm și muncesc. În prima săptămână plecam atât de obosit de la serviciu că nu mai puteam merge drept și mă sprijineam de balustradă pentru a urca cele 4 etaje până acasă. Eram mai rău decât după vreo 4 beri.
Acum m-am mai obișnuit puțin cu asta. Dar, dacă înainte găseam ... Citește mai departe!

În căutarea liniștii neavute

Sunt conștient că pe parcursul vieții, de multe ori nu am făcut cele mai bune alegeri. Așa că am ales ca azi să îmi caut liniștea prin oraș. De ce nu am liniște? Nu am să intru în detalii. Am să numesc o cauză generică: stres. Cine mă stresează? Am să spun doar două lucruri: la muncă sunt mulți nebuni cu care trebuie să petrec multe ore…dar niciunul nu îi întrece pe cei doi pe care îi am acasă. Așa ... Citește mai departe!