Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
sunt un
poet distrus de-apus
când întunericul m-a
străpuns cu imagini
cu tine șoptesc frunzele
la geamuri buze
cretine care te așteaptă
pe banca ruptă de
lângă cămin sper că
cu sufletul mă Vei
îmbrățișa când
ai să Vii în apus pe
piele direct Versurile
ți-am pus
Ai ars
Țigara din mine Vino
Să-i dăm foc
Împreună la Kogălniceanu
Sau în Cișmigiu apoi
Să stăm pe
Canapele între etaje să ne
Ținem respirațiile în
Brațe
Ai tras încă
Un fum din mine din
Palmă mi-ai luat
Vers și ai
Pus larmă cu această
Iubire de toamnă în
Paltoane să ne
Sărutăm cu ce
Avem prin buzunare
Suntem toți nebuni
De iubire unii
Se îneacă alții
Se sufocă sub pietrele
De pe foi aruncăm din
Noi fum și tăciune unii
Zgârie pereții din piele
Pe dinăuntru umblăm
Pe întuneric până ne
Împiedicăm de inimi
Strivite care încă
Bat covoare murdare
De suflet iar eu
Am luat asupra mea
Păcatul lumii și
Te iubesc ca toți nebunii
La un loc
Sorb din cafea încă
O gură de tine și
Îmi imaginez brațele
Lanțuri pline de
Dragoste cuVinte cărora le-am
Sărutat noul sens căpătat
Pe buzele tale abur
Pe gât într-un parc plin de
Ceață în Măgurele
Trag din țigară un
Sărut fiori adun de
Pe gât și îți pun
La pachet să ai în
Metrou două fețe
Suprapuse în sentiment zece
Degete împreunate într-o
Poezie pe care ne-o
Scriem pe piele cu
Ceață în Măgurele
Tu nu te-ai
Prins că m-ai atins nu
Cu mâna nu cu
Părul ci cu zâmbetul azi
Dorul a plecat de
Nebun pe străzi nu-l
Leagă nimeni nu
Cunosc
Metode de a
Îl opri poate dacă iar
i-ai zâmbi să-l atingi c-o
Palmă sau șut să
Îi dai reset la
Minte să-și ia
Programul de la
Început glumesc desigur
N-ar putea și uite-așa
Te-ai ales fără să
Vrei cu un suflet
Căruia îi dai
scântei