Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
cui să-i desenez zâmbetul
în povești dacă tu nu
ești deja cuvintele țipă
te-au pierdut când te-am
pierdut după pagina
aia gri în care credeam
c-am să te văd și
a doua zi
mă strâng zilele
de gât mă lovesc
cu capul de pereți
și de betoanele
orașului plin de
pași goi și tăcuți
de cine să-mi
lipesc inima când vrea
să meargă în
pământ cine să
mă prindă când în
melancolie dincolo
de geamandură
mă arunc
sâmbăta de septembrie
îmi aduce imaginea
ta într-un
muzeu într-o
bibliotecă unde timpul
se uită la noi de
parcă ne știe
am încercat să
îl momesc cu
bomboane să-mi spună
adresa sufletului
tău se pare
că timpul știe
doar povești pe
alea cu tine
nu vrea să mi le spună
tu din
nou și din vechi
să facem un
prezent cu toată
imaginația noastră să
ne strălucească dorințele
pe frunți unde
ți-am ștampilat iubirea mea
cu buzele
din nimic
și din tot să facem
un al nostru să
îl creștem până ne
va înconjura să
trăim în interiorul
sufletelor noastre unite
să bem cafeaua
dimineața la fereastră
din eu
și tu să facem
un noi care
va cuprinde șoapte
îmbrățișări pe care timpul
să le coloreze în
planurile noastre
preferate ... Citește mai departe!
eu nu strivesc
corcodușul sub care
am stat noapte de
noapte fără să ne
spunem nimic
capacele de canalizare
ce sunau precum
„basul și cu toba
mare” când eu
săream pe ele
nu mi-a fost
teamă că am să
cad de nimic nu
m-am gândit și
am lăsat
timpul să treacă
până în seara aia
blestemată în care
în locurile unde tăcerile
noastre își vorbeau
nu te-am mai
găsit
…
Cade pe mine
Tot cu praf și
Rugină mă cheamă
Pământul să-i scriu
Îmi rupe
Plămânii sufletul
Mi-l jupoaie să-mi
Fulgere pielea
Furtună și secetă
Iad și țărână
M-acoperă toate
Toamna devreme
M-ai legat de abis
Cu tăcerea-ți abilă
Nu te-a interesat trăirea infantilă
Ce-am descoperit în vis
Când eu voiam să facem
Împreună
Rai și lumină
Dar fiindcă nu m-ai ascultat
Încă nu ți-am zis